literatură engleză , corpul de lucrări scrise produse în limba engleză de către locuitorii insulelor britanice (inclusiv Irlanda) din secolul al VII-lea până în prezent. Literaturile majore scrise în limba engleză în afara insulelor britanice sunt tratate separat sub Literatura americană , Literatura australiană, literatura canadiană și literatura din Noua Zeelandă.
Literatura engleză a fost uneori stigmatizată ca insulară. Se poate argumenta că niciun roman englez nu atinge universalitatea scriitorului rus Leo Tolstoi Razboi si pace sau a scriitorului francez Gustave Flaubert Madame Bovary . Cu toate acestea, în Evul Mediu, literatura antică engleză a sașilor subjugați a fost dospită de scrierile latine și anglo-normande, eminamente străine la origine, în care se exprimau bisericii și cuceritorii normandi. Din această combinație a apărut un instrument lingvistic flexibil și subtil exploatat de Geoffrey Chaucer și adus la suprema aplicare de William Shakespeare. În timpul Renașterii, interesul reînnoit pentru învățarea și valorile clasice a avut un efect important asupra literaturii engleze, ca și asupra tuturor artelor; și idei de proprietate literară augustană în secolul al XVIII-lea și venerație în secolul al XIX-lea pentru o antichitate clasică mai puțin specifică, deși încă vizualizată selectiv, a continuat să modeleze literatura. Toate aceste trei impulsuri derivă dintr-o sursă străină, și anume bazinul mediteranean. Decadenții de la sfârșitul secolului al XIX-lea și moderniștii de la începutul secolului XX au privit inspirația către indivizii și mișcările continentale europene. Nici atracția față de intelectualismul european nu a murit la sfârșitul secolului al XX-lea, deoarece la mijlocul anilor 1980 abordarea cunoscută sub numele de structuralism, un fenomen predominant francez și german, a infuzat chiar studiul literaturii engleze în sine într-o serie de studii critice publicate și departamentele universitare. O influență suplimentară a fost exercitată prin analiza deconstrucționistă, bazată în mare parte pe opera filosofului francez Jacques Derrida.
Mai mult, activitățile imperiale din Marea Britanie din întreaga lume au continuat să inspire literatură - în unele cazuri îngrijorătoare, în alte cazuri ostile. În cele din urmă, literatura engleză s-a bucurat de o anumită difuzare în străinătate, nu numai în țările predominant vorbitoare de limbă engleză, ci și în toate acele altele în care limba engleză este prima alegere de studiu ca a doua limbă.
Prin urmare, literatura engleză nu este atât de insulară, cât de detașată de tradiția europeană continentală de-a lungul Canalului. Este puternic în toate categoriile convenționale ale listei librarilor: în Shakespeare are un dramaturg de renume mondial; în poezie, un gen notoriu rezistent la o traducere adecvată și, prin urmare, dificil de comparat cu poezia altor literaturi, este atât de deosebit de bogat încât merită includerea în primul rând; Umorul literaturii engleze a fost găsit la fel de greu de transmis străinilor ca și poezia, dacă nu chiar mai mult - fapt care, în orice caz, permite acordarea etichetei idiosincrazice; Corpul remarcabil al literaturii engleze de scrieri de călătorie constituie un alt contracar pentru acuzația de insularitate; în autobiografie, biografie și scriere istorică, literatura engleză se compară cu cele mai bune din orice cultură; și literatura pentru copii , fantezie, eseuri și revistele, care tind să fie considerate genuri minore, sunt toate domenii de realizare excepțională în ceea ce privește literatura engleză. Chiar și în scrierile filosofice, considerate popular ca fiind greu de combinat cu valoarea literară, gânditori precum Thomas Hobbes, John Locke, David Hume , John Stuart Mill și Bertrand Russell stau în comparație pentru luciditate și grație cu cei mai buni dintre filosofii francezi și maeștrii antichității clasice.
Unii dintre cei mai distinși practicieni ai literaturii engleze din secolul al XX-lea - din Joseph Conrad la începutul său către V.S. Naipaul și Tom Stoppard la sfârșit - s-au născut în afara insulelor britanice. Mai mult, niciunul dintre cei menționați anterior nu a avut atât de multe în comun cu țara sa adoptivă, cum ar fi, de exemplu, Doris Lessing și Peter Porter (alți doi scriitori-emigranți distinși în Marea Britanie), ambii fiind născuți într-o familie britanică și fiind crescut pe solul Commonwealth-ului britanic.
Pe de altă parte, în aceeași perioadă a secolului al XX-lea, mulți practicanți notabili ai literaturii engleze au părăsit Insulele Britanice pentru a locui în străinătate: James Joyce, DH Lawrence, Aldous Huxley, Christopher Isherwood, Robert Graves, Graham Greene, Muriel Spark și Anthony Burgess. Într-un caz, cel al lui Samuel Beckett, acest proces a fost realizat în măsura în care scria lucrări mai întâi în franceză și apoi le traducea în engleză.
Chiar și literatura engleză considerată pur ca un produs al insulelor britanice este totuși extraordinar de eterogenă. Literatura scrisă de fapt în acele limbi celtice predominante odată în Cornwall, Irlanda, Scoția și Țara Galilor - numită Fringe Celtică - este tratată separat ( vedea Literatura celtică). Cu toate acestea, scriitorii irlandezi, scoțieni și galezi au contribuit enorm la literatura engleză chiar și atunci când au scris în dialect, ca poet al secolului al XVIII-lea. Robert Burns și scriitorul scoțian din secolul al XX-lea Alasdair Gray au făcut-o. În a doua jumătate a secolului al XX-lea, interesul a început să se concentreze, de asemenea, asupra scrierilor în engleză sau dialect englez de către coloniștii recenți din Marea Britanie, cum ar fi afro-caribenii și oamenii din Africa, din subcontinentul indian și din Asia de Est.
Chiar și în Anglia, cultural și istoric partenerul dominant în uniunea teritoriilor care cuprind Marea Britanie, literatura a fost la fel de îmbogățită de scriitori puternici din provincie, precum și de cei metropolitani. Un alt contrast mai fructuos decât pentru literele engleze a fost acela dintre mediile sociale, oricât de mulți observatori ai Marii Britanii, în propriile lor scrieri, ar fi putut deplasa supraviețuirea distincțiilor de clasă. Încă din vremurile medievale, o tradiție curtoasă în literatură s-a fertilizat cu una demotică mai pământească. Juxtapunerea frecventă a regalității de către Shakespeare într-o scenă cu plebei în următoarea reflectă un mod foarte britanic de a privi societatea. Această conștientizare a diferențelor dintre viața ridicată și cea scăzută, o stare de lucruri fertilă în tensiuni creative, este observabilă de-a lungul istoriei literaturii engleze.
Copyright © Toate Drepturile Rezervate | asayamind.com